Daca ai o firma cu datorii si vrei sa scapi de ea fara probleme, o poti vinde unui cetatean strain, dispus, contra unui comision, sa devina patronul afacerii tale falimentare. Garda Financiara afirma ca astfel de “solutii anti-criza” au luat amploarea unui fenomen.
Situatia a devenit atat de grava, incat comisarii Garzii Financiare s-au apucat, din proprie initiativa, sa scrie un proiect de lege prin care sa incerce sa inchida aceasta portita legislativa.
Cum decurge afacerea? Foarte simplu. Daca ai o firma si vrei sa scapi de ea, suni la unul dintre zecile de anunturi din ziare sau aparute pe Internet, iar intermediarul iti aranjeaza, pentru un comision ce variaza intre 20 si 30% din valoarea datoriei, vanzarea firmei catre un cetatean strain.

