Patronii şi-au pierdut răbdarea şi au scris singuri noul Cod Fiscal

Menţinerea cotei unice, reducerea parafiscalităţii, simplificarea procedurilor cu privire la plata TVA-ului, posibilitatea alegerii exerciţiului fiscal în concordanţă cu cel contabil, reducerea contribuţiilor sociale şi adoptarea legislaţiei holdingurilor sunt în capul listei de amendamente propuse la Codul Fiscal de către cele mai puternice organizaţii patronale şi ale investitorilor străini din România.

Setul de măsuri a ajuns de câteva zile pe masa Finanţelor, propunerile reunind puncte de vedere de la 1.300 de companii cu capital românesc şi străin. “Propunerile noastre nu sunt radicale, dar, în contextul actualului deficit de colectare a veniturilor, ne-am gândit care ar fi măsurile ce ar putea ajuta la îmbunătăţirea gradului de colectare”, a declarat ieri pentru Business Standard Anca Harasim, directorul general executiv al Camerei de Comerţ Americane în România-AmCham. Alături de AmCham, lista de propuneri este semnată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerţ Britanico-Română, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Olandezo-Română. “Plafonarea contribuţiilor sociale la 6.000 de lei ar aduce mai mulţi bani la bugetul de stat şi ar elimina un procent semnificativ din munca la negru”, explică Gabriel Biriş, avocat specializat pe fiscalitate.

Citeste intreg articolul »

Share