noutati

Noţiuni de drept Căsătoria în prevederile noului Cod civil

În scopul unificării normelor legislative care guvernează raporturile de drept privat, în noul Cod civil sunt reintroduse şi reglementările privind dreptul familiei, care, în mod tradiţional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramură distinctă de drept. Noul Cod civil aduce o serie de noutăţi atât de ordin material cât şi procedural şi reuşeşte, în mare măsură, să pună în acord aceste prevederi cu noile realităţi apărute în acest domeniu.
Astfel, se stabileşte o competenţă unică în rezolvarea cauzelor privind aspectele de dreptul familiei reglementate de Codul civil, care aparţine instanţei tutelare.

Logodna

Printre noutăţile aduse de Codul civil se numără şi cele privitoare la logodnă, instituţie a dreptului familiei care nu se regăsea în vechiul Cod civil şi care a existat în dreptul românesc anterior acestor reglementări. Logodna reprezintă promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători.
Deşi încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu să se finalizeze prin încheierea căsătoriei (clauza penală stipu­lată pentru ruperea logodnei fiind considerată nescrisă), aceasta poate produce unele efecte juridice în anumite situaţii.

Citeste intreg articolul »

Share

Legislatia Romaniei: Gratuit si Integral

Începand cu data de 1 ianuarie 2012 Regia Autonomă Monitorul Oficial a blocat prin mijloace tehnice posibilitatea de accesare în mod gratuit a conținutului părții I a Monitorului Oficial, publicație care cuprinde textele actelor normative.

Din acest motiv, website-ul www.moficial.ro, unde se află colectia .pdf de monitoare (partea I) pentru perioada 1989-2011, nu va mai putea fi actualizat.

Lansăm un apel public pentru publicarea online gratuit și integral de către Statul Român a Legislației României.

Daca susțineți aceasta idee vă rugăm să completați formularul AICI!

Share

TVA – cheltuiala eligibila pentru proiectele cu fonduri europene din 01.01.2012.

Taxa pe valoarea adaugata aferenta proiectelor finantate din fonduri europene va deveni cheltuiala eligibila si va putea fi suportata din fonduri comunitare. Noile reguli, stabilite in sedinta de miercuri a Guvernului, se vor aplica pentru contractele incheiate incepand cu 1 ianuarie 2012.

 

 

Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_26728/Modificari-importante-la-TVA-Taxa-va-deveni-cheltuiala-eligibila-pentru-proiectele-cu-fonduri-europene.html#ixzz1dIPjfvqi

Share

Firma mare? Esti obligat sa angajezi persoane cu handicap

Societatile care au peste 50 de salariati sunt obligate sa angajeze persoane cu handicap in proportie de cel putin 4% din numarul total de angajati. Totusi, firmele care nu angajeaza persoane cu dizabilitati au la dispozitie si alte variante pentru a respecta prevederile legale din domeniu, despre care va spunem mai multe astazi.
Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stabileste, la art. 78, ca persoanele juridice publice sau private care au cel putin 50 de angajati au obligatia sa angajeze persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de salariati. Aceeasi obligatie exista si pentru autoritatile si institutiile publice.

In cazul in care nu angajeaza persoane cu dizabilitati, atat firmele, cat si autoritatile si institutiile publice, au alte doua variante prin care se pot achita de aceasta obligatie.

Citeste intreg articolul »

Share

Vrei numere de inmatriculare preferentiale? Vezi ce combinatii NU ai voie sa alegi

Un numar de inmatriculare preferential poate fi o solutie, atunci cand doresti sa iti personalizezi autoturismul. Pentru acest serviciu, trebuie sa scoti din buzunar 85 de lei, dublu fata de cat te-ar costa placutele cu un numar de inmatriculare atribuit aleatoriu. Totusi, chiar daca platesti pentru acest serviciu, nu poti opta pentru orice numar de inmatriculare iti doresti, existand peste 1500 de combinatii interzise. Afli de la noi toate detaliile.
In mod obisnuit, numerele de inmatriculare se atribuie la rand, in ordine crescatoare, potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, care mai precizeaza ca numarul de inregistrare al vehiculului este compus din indicativul judetului sau al municipiului Bucuresti, numarul de ordine, format din cifre arabe, si o combinatie de trei litere cu caractere latine majuscule.

Citeste intreg articolul »

Share

Contul bancar poate fi lasat mostenire printr-un act incheiat direct cu banca. Afla cum!

Persoanele care au depus la banci bani sau bijuterii pot incheia o conventia cu institutia de credit care va deveni dispozitie testamentara, potrivit unui ordin elaborat de Ministerul Justitiei (MJ) si publicat marti in Monitorul Oficial.
Ordinul Ministerului Justitiei nr. 1.903/C/2011 privind conditiile de forma necesare pentru valabilitatea dispozitiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clientii institutiilor de credit a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 684, din 27 septembrie 2011. Potrivit ordinului, persoanele care aleg sa depuna la banci sume de bani, valori sau titluri de valoare pot dispune de acestea, pentru cauza de moarte, printr-o dispozitie testamentara cuprinsa in cadrul conventiei incheiata cu institutia de credit.
“Sub sanctiunea nulitatii absolute testatorul va completa prin scriere olografa clauza cuprinzand dispozitia testamentara”, se arata in ordinul MJ. De asemenea, dispozitia testamentara“ cuprinde desemnarea directa sau indirecta a beneficiarului acesteia, obiectul, semnatura testatorului, precum si data intocmirii.”

Citeste intreg articolul »

Share

Tehnici inteligente de mentinere a unui mediu favorabil la locul de munca

Locul de munca este, in viziunea prea multor angajati si chiar si angajatori, un spatiu sobru, plictisitor si plin de rutina. Angajatii isi pierd motivatia, performantele scad, vanzarile scad si ele si afacerile se duc de rapa mai repede decat ne-am astepta. Adevarul este ca succesul in afaceri consta in mentalitatea angajatorilor si in mentalitatea angajatilor. De aceea, mediul construit la locul de munca trebuie sa fie unul potrivit sa ne inspire, sa ne motiveze si sa ne aduca starea emotionala de care avem nevoie pentru afaceri profitabile.

Haideti sa vedem cateva tehnici inteligente prin care reusim cu usurinta maxima sa mentinem un mediu favorabil la locul de munca, un mediu care sa ne creasca productivitatea si eficienta cu care activam:

Citeste intreg articolul »

Share

Angajatul are soluţia

Eşti deranjat de anumite persoane nu pentru că ei înşişi te fac să te simţi astfel, ci pentru că percepţia ta asupra lor te deranjează. Acum e momentul să schimbi acea percepţie. Marcus Aurelius

Unul dintre  avantajele competitive  ale unei afaceri de succes este  o echipă bună. Concept valabil  în cazul oricărei organizaţii care depinde de rezultatele şi performanţele angajaţilor săi. Însă foarte mulţi manageri îşi doresc echipa perfectă. Unul dintre primele obiective ale unui manager este să aibă o echipă bună ţi apoi să aibă rezultatele dorite.
Paul era “pesimistul” din departamentul de marketing al unei companii de farmaceutice. Datorită pregătirii şi reputaţiei sale în domeniu, Paul era o persoană destul de influentă în ceea ce priveşte organizarea activităţii în departamentul lui. Acest lucru însă îl făcea şi un om extrem de critic la adresa colegilor săi din birou, care de multe ori, nu se ridicau la aşteptările lui. Aşteptări care de altfel erau destul de sus, având în vedere că la fiecare proiect sau contract încheiat, el avea ceva de adăugat în privinţa felului în care lucrurile s-ar fi putut desfăşura altfel. Mereu atent la detalii, nu tolera amatorii sau oamenii care se mulţumesc cu foarte puţin. Date fiind pretenţiile şi comentariile sale uneori răutăcioase, colegii lui l-au poreclit “pesimistul” tocmai pentru că mereu omitea ceea ce s-a făcut bine şi se concentra pe schimbare.

Citeste intreg articolul »

Share

De ce avem nevoie de criterii de perfomanta in evaluarea activitatii unui angajat?

De-a lungul verii am tot participat la diverse intalniri si discutii pe marginea subiectului pe care il dezbatem impreuna de ceva vreme incoace: criteriile de performanta si utilitatea lor in activitatea profesionala. Parerile sunt ca de obicei impartite, insa ceea ce mi s-a parut interesant vine din faptul ca din ce in ce mai multi antreprenori, manageri incep sa le vada utilitatea.

M-as opri un pic asupra ideii de “performanta”, despre care se vorbeste atat si care creeaza atatea controverse. In general se spune ca toata lumea poate face performanta in domeniul sau, daca nu doar isi face treaba foarte bine ci se focuseaza pe depasirea obiectivelor. Nimeni nu spune ca pentru asta este necesar si suportul companiei. Numarul celor care fac performanta si cat de repede acestia o ating este dat de nivelul pe care il are organizatia, de cultura organizationala si de cerintele acesteia.

Citeste intreg articolul »

Share

Aspecte generale privind reglementarea contractului de furnizare in noul Cod civil

1. Cadrul-legal

În cuprinsul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, contractul de furnizare este cuprins în Cartea V- Despre obligaţii – Titlul IX – Diferite contracte speciale – Capitolul III – Contractul de furnizare - art. 1766-1771. În cele ce urmează, vom prezenta în ceea ce priveşte contractul de furnizare următoarele: noţiunea, caracterele juridice, transmiterea dreptului de proprietate.
2. Noţiunea

Citeste intreg articolul »

Share