justitie

Investitorii privaţi vor primi 30% din chiriile pe locuinţele ANL

Investitorii privaţi care vor participa la construcţia de locuinţe în parteneriat public-privat cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor primi 30% din chiriile încasate de la locatarii din respectivele imobile, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate joi, 29 decembrie 2011, în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de urgenţă, care modifică Legea 152/1999 privind organizarea şi funcţionarea ANL, stipulează că sumele încasate din închirierea locuinţelor ANL se distribuie în proporţie de 50% ca venit la bugetul de stat, 20% către Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi 30% către investitorul privat.

De asemenea, ordonanţa prevede explicit că după expirarea contractului de închiriere iniţial de cinci ani, chiriaşilor care au împlinit vârsta de 35 de ani li se prelungeşte cu un an contractul, prin recalcularea chiriei.

Citeste intreg articolul »

Share

Noţiuni de drept Căsătoria în prevederile noului Cod civil

În scopul unificării normelor legislative care guvernează raporturile de drept privat, în noul Cod civil sunt reintroduse şi reglementările privind dreptul familiei, care, în mod tradiţional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramură distinctă de drept. Noul Cod civil aduce o serie de noutăţi atât de ordin material cât şi procedural şi reuşeşte, în mare măsură, să pună în acord aceste prevederi cu noile realităţi apărute în acest domeniu.
Astfel, se stabileşte o competenţă unică în rezolvarea cauzelor privind aspectele de dreptul familiei reglementate de Codul civil, care aparţine instanţei tutelare.

Logodna

Printre noutăţile aduse de Codul civil se numără şi cele privitoare la logodnă, instituţie a dreptului familiei care nu se regăsea în vechiul Cod civil şi care a existat în dreptul românesc anterior acestor reglementări. Logodna reprezintă promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători.
Deşi încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu să se finalizeze prin încheierea căsătoriei (clauza penală stipu­lată pentru ruperea logodnei fiind considerată nescrisă), aceasta poate produce unele efecte juridice în anumite situaţii.

Citeste intreg articolul »

Share

Legislatia Romaniei: Gratuit si Integral

Începand cu data de 1 ianuarie 2012 Regia Autonomă Monitorul Oficial a blocat prin mijloace tehnice posibilitatea de accesare în mod gratuit a conținutului părții I a Monitorului Oficial, publicație care cuprinde textele actelor normative.

Din acest motiv, website-ul www.moficial.ro, unde se află colectia .pdf de monitoare (partea I) pentru perioada 1989-2011, nu va mai putea fi actualizat.

Lansăm un apel public pentru publicarea online gratuit și integral de către Statul Român a Legislației României.

Daca susțineți aceasta idee vă rugăm să completați formularul AICI!

Share

Modificari la modalitatea de depunere a declaratiei 390 VIES

Din 4 ianuarie 2012, pentru perioadele de raportare incepand cu decembrie 2011, declaratia 390 se poate genera doar prin doua noi programe de asistenta. Noile versiuni ale programelor de asistenta (Soft A si Soft J) pentru declaratia 390 VIES pot fi descarcate de pe portalul ANAF, sectiunea Declaratii electronice – Descarcare declaratii, unde veti regasi si prevederile legale, precum si instructiuni / documentatie de ajutor.

Atentie! Noua modalitate de raportare a formularului 390 VIES este PDF cu fisier .xml atasat.

De asemenea, ANAF a modificat si modalitatea de depunere a declaratiei. Astfel, depunerea prin Internet a formularului 390 VIES poate fi facuta doar pe pagina de upload creata initial pentru declaratia 112, accesibila prin portalul www.e-guvernare.ro, dupa autentificarea cu certificat digital calificat. Pana acum, depunerea online a acestui formular se facea pe portalul ANAF.

Citeste intreg articolul »

Share

Cum se intocmesc si se corecteaza documentele financiar-contabile

Orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza, in momentul efectuarii ei, intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ. Va prezentam astazi principale prevederi care reglementeaza regimul intocmirii si utilizarii documentelor justificative financiar-contabile.
Intocmirea si utilizarea documentelor financiar-contabile sunt reglementate de Ordinul ministrului Economiei si Finantelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 870/23.12.2008.

Potrivit acestui act normativ, societatile comerciale, societatile sau companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice consemneaza operatiunile economico-financiare, in momentul efectuarii lor, in documente justificative, pe baza carora se fac inregistrari in contabilitate (jurnale, fise si alte documente contabile, dupa caz). Aceeasi prevedere este valabila si pentru institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial, precum si pentru persoanele fizice care desfasoara activitati producatoare de venituri, subunitatile fara personalitate juridica, cu sediul in strainatate sau in Romania.

Citeste intreg articolul »

Share

Firma mare? Esti obligat sa angajezi persoane cu handicap

Societatile care au peste 50 de salariati sunt obligate sa angajeze persoane cu handicap in proportie de cel putin 4% din numarul total de angajati. Totusi, firmele care nu angajeaza persoane cu dizabilitati au la dispozitie si alte variante pentru a respecta prevederile legale din domeniu, despre care va spunem mai multe astazi.
Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stabileste, la art. 78, ca persoanele juridice publice sau private care au cel putin 50 de angajati au obligatia sa angajeze persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de salariati. Aceeasi obligatie exista si pentru autoritatile si institutiile publice.

In cazul in care nu angajeaza persoane cu dizabilitati, atat firmele, cat si autoritatile si institutiile publice, au alte doua variante prin care se pot achita de aceasta obligatie.

Citeste intreg articolul »

Share

Despagubiri de pana la 50.000 de euro pentru magistratii prejudiciati in timpul serviciului

Judecatorii si procurorii a caror viata este afectata printr-o fapta prevazuta de legea penala vor primi despagubiri cuprinse intre 8.000 si 20.000 de euro, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Justitiei. De asemenea, magistratii vor fi despagubiti cu pana la 50.000 de euro si pentru bunurile care le sunt distruse.
Potrivit proiectului de HG privind conditiile de acordare a despagubirilor pentru unele prejudicii suferite de magistrati in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu acestea, magistratii beneficiaza de despagubiri banesti daca “viata, integritatea corporala, sanatatea ori anumite bunuri le sunt afectate printr-o fapta prevazuta de legea penala, savarsita impotriva lor cu intentie sau cu intentie depasita, ca urmare sau in legatura cu exercitarea de catre magistrati a atributiilor de serviciu”.
Plata despagubirii se face in numerar sau in cont bancar, urmand a se face demersurile necesare pentru recuperarea sumelor platite de la persoanele care se fac vinovate de producerea prejudiciilor. In acelasi timp, se prevede ca nu se vor acorda despagubiri daca, la savarsirea faptei impotriva magistratului, “a concurat fapta sau atitudinea acestuia, constand intr-o incalcare grava a legii sau a regulamentelor profesiei, cu privire la statut, organizare, conduita sau etica profesionala”.

Cititi intreg articol: Aici!
Share

Cum găseşti finanţare pentru antreprenoriat online

Cât de greu poate fi să aşezi la aceeaşi masă pe antreprenorii online care se tem să nu li se fure ideea şi pe investitorii mult mai atenţi la felul cum îşi cheltuie banii?

Mediul online pare mai uşor şi mai prietenos pentru pornirea unei afaceri. Nu e neapărat şi mai ieftin, iar experienţa dură a ultimilor ani, când s-au lansat multe afaceri după ureche, a arătat că antreprenorii sunt mai dispuşi acum să ceară sfaturi şi să caute un partener pentru a lansa afacerea. VentureConnect, o platformă prin care potenţialii antreprenori online pot atrage investiţii pentru ideile lor, a fost lansată de casa de avocatură Biriş Goran şi a pornit tocmai de la problema că ideile bune de business pe zona de tehnologie nu aveau resursa de capital de început pentru demararea unei afaceri. VentureConnect se află la a treia ediţie şi mai mulţi investitori s-au asociat cu proiectul, dorind să descopere astfel idei pe care să le finanţeze. De fapt, proiectul aduce laolaltă investitorii care au capacitatea să finanţeze un proiect şi antreprenorii care dovedesc că pot să genereze venituri. Cei care intermediază relaţia văd o piedică în apropierea celor două părţi sau, după cum spun chiar ei, o barieră culturală de înţelegere a fenomenului.

Citeste intreg articolul »

Share

Salile de fitness vor functiona in baza unui certificat eliberat de Agentia Nationala Anti-Doping

In sedinta de miercuri, Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, a anunţat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, în cadrul briefingului de presă susţinut la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Astel, activitatea în sălile de culturism şi/sau de fitness se va desfăşura pe baza unui certificat eliberat de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD), valabil pe o perioadă de 3 ani.

Ioana Muntean: “Proprietarii sunt obligaţi să ceară eliberarea certificatului în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului, urmând ca ANAD să elibereze certificatele în termen de 90 de zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei.”

Sursa: juridice.ro

Share

Contul bancar poate fi lasat mostenire printr-un act incheiat direct cu banca. Afla cum!

Persoanele care au depus la banci bani sau bijuterii pot incheia o conventia cu institutia de credit care va deveni dispozitie testamentara, potrivit unui ordin elaborat de Ministerul Justitiei (MJ) si publicat marti in Monitorul Oficial.
Ordinul Ministerului Justitiei nr. 1.903/C/2011 privind conditiile de forma necesare pentru valabilitatea dispozitiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clientii institutiilor de credit a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 684, din 27 septembrie 2011. Potrivit ordinului, persoanele care aleg sa depuna la banci sume de bani, valori sau titluri de valoare pot dispune de acestea, pentru cauza de moarte, printr-o dispozitie testamentara cuprinsa in cadrul conventiei incheiata cu institutia de credit.
“Sub sanctiunea nulitatii absolute testatorul va completa prin scriere olografa clauza cuprinzand dispozitia testamentara”, se arata in ordinul MJ. De asemenea, dispozitia testamentara“ cuprinde desemnarea directa sau indirecta a beneficiarului acesteia, obiectul, semnatura testatorului, precum si data intocmirii.”

Citeste intreg articolul »

Share