informatii juridice

Investitorii privaţi vor primi 30% din chiriile pe locuinţele ANL

Investitorii privaţi care vor participa la construcţia de locuinţe în parteneriat public-privat cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor primi 30% din chiriile încasate de la locatarii din respectivele imobile, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate joi, 29 decembrie 2011, în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de urgenţă, care modifică Legea 152/1999 privind organizarea şi funcţionarea ANL, stipulează că sumele încasate din închirierea locuinţelor ANL se distribuie în proporţie de 50% ca venit la bugetul de stat, 20% către Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi 30% către investitorul privat.

De asemenea, ordonanţa prevede explicit că după expirarea contractului de închiriere iniţial de cinci ani, chiriaşilor care au împlinit vârsta de 35 de ani li se prelungeşte cu un an contractul, prin recalcularea chiriei.

Citeste intreg articolul »

Share

ONRC ref. obtinerea certificatelor pentru spatiul cu destinatie de sediu social

Ministerul Justitiei a dat publicitatii miercuri, 1 februarie 2012, un comunicat al ONRC in care se arata ca incepand cu data de 6 februarie 2012, solicitantii nu se vor mai adresa administratiilor fiscale publice pentru obtinerea certificatelor pentru spatiul cu destinatie de sediu social si a adeverintelor privind inregistrarea documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social, acestea urmand sa fie obtinute prin intermediul oficiilor registrului comertului.

Sursa: juridice.ro

Share

Cum poti rezilia contractul de telefonie mobila si ce taxe (nu) trebuie sa platesti operatorilor

Chiar daca de multe ori suntem nemultumiti de serviciile operatorului de telefonie mobila, ne gandim ca renuntarea la serviciile sale, mai ales daca perioada contractuala nu s-a incheiat, este prea complicata, iar taxele de reziliere sunt prea mari. Trebuie sa stiti, insa, ca legea este de partea consumatorilor.

AvocatNet.ro iti spune astazi ce drepturi ai daca vrei sa renunti la abonamentul de telefonie mobila.
In practica, lucrurile stau simplu: operatorul trebuie anuntat din timp de faptul ca vrei sa denunti contractul incheiat, si anume cu 30 de zile inainte de perioada de la care vrei sa inceteze serviciul. Insa, daca procedura notificarii e similara la cei trei operatori de telefonie mobila cu putere semnificativa pe piata (Orange, Vodafone, Cosmote), tarifele de reziliere difera, desi legea e aceeasi pentru toti.

Citeste intreg articolul »

Share

Cum comunicam cu un un client furios

Nu de putine ori tot efortul de productie, marketing sau vanzari inseamna prea putin daca serviciul de suport clienti este unul defectuos. Programele software de CRM (Customer Relationship Management) sunt o binecuvantare pentru companii, dar mai ales pentru clientii acestora. Exista totusi un punct in care aplicatia informatica de CRM isi dovedeste limita si anume factorul uman si aici ma refer la simpla interactiune cu clientul care doreste o informatie, o imbunatatire sau are o nemultumire.
Un singur lucru nu poate face un CRM din punctul meu de vedere, iar acesta este ATITUDINEA celui care comunica cu clientul. Aici ma gandesc mai ales la interactiunile telefonice sau fata in fata, in care clientul este furios dintr-un motiv sau altul.

Citeste intreg articolul »

Share

Infiintare – Intreprindere Individuala

Ordonanta de urgenta nr. 44/2008 este actul normativ care reglementeaza desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiare.

Intreprinderea individuala este o noutate absoluta in legislatia romana, fiind pentru prima data reglementata prin acest normativ.
Singura deosebire dintre persoana fizica autorizata si intreprinderea individuala este ca cea din urma are dreptul de a angaja cu contract de munca terte persoane in vederea desfasurarii activitatii pentru care a fost autorizata.

Astfel, persoanele fizice titulare a unei intreprinderi individuale au obligatia de a se inregistra si de a autoriza functionarea inainte de inceperea activitatii economice.

Conditiile ce trebuie indeplinite pentru desfasurarea de activitati economice ca persoana fizica titulara a unei intreprinderi individuale sunt:

Citeste intreg articolul »

Share

Reguli de baza pentru redactarea comunicatului

Alaturi de alte documente din mapa de presa a unui eveniment (precum: istoricul organizatiei si al evenimentului, filmul evenimentului, ecouri si reactii, puncte principale, eventuale fise tehnice sau CV-uri si prezentari ale vorbitorilor din cadrul evenimentului), fie el gala, simpozion sau conferinta de presa, dar si cu anumite ocazii speciale (aniversari, lansari de produse/extinderea segmentului de piata, prezentarea rapoartelor anuale, etc.) nu trebuie sa lipseasca un instrument de baza utilizat in relatii publice – comunicatul de presa.

O clasificare pe scurt a comunicatelor identifica urmatoarele tipuri:
- de informare (anunt): pentru invitarea presei si, indirect, a publicului larg, prin intermediul reprezentantilor mass-media la un eveniment;
- de invitare – lansat cu 2 saptamani/10 zile (lucratoare) inainte de un eveniment;
- de reamintire – cu 3 zile inainte de eveniment si cu o zi inainte de telefonul de follow-up;

Citeste intreg articolul »

Share

Cum se obtine certificatul pentru spatiul cu destinatie de sediu social?

Inregistrarea la Fisc a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social se dovedeste cu o adeverinta, obtinuta intr-un termen 5 de zile de la organul fiscal competent.
Pentru inregistrarea documentului care atesta dreptul de folosinta si obtinerea certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu social se depune la organul fiscal competent „Cererea de inregistrare a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social si de eliberare a certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu social”, direct la registratura sau prin posta, cu confirmare de primire.
Organul fiscal competent este administratia finantelor publice municipala, oraseneasca, comunala, din cadrul ANAF, in a carei raza teritoriala se afla spatiul cu destinatie de sediu social.

Citeste intreg articolul »

Share

Ce trebuie facut pentru obtinerea permisului auto

Persoana care solicita permisul de conducere categoria B trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
• sa aiba varsta de cel putin 16 ani impliniti, pentru subcategoriile A1 si B1;
• sa aiba varsta de cel putin 18 ani impliniti, pentru categoriile A, B, BE, Tr, C si CE precum si pentru subcategoriile C1 si C1E;
• sa aibe varsta de cel putin 21 ani impliniti pentru categoriile D, DE, Tb si Tv, precum si subcategoriile D1 si D1E;
• sa fie apta din punct de vedere medical si psihologic pentru conducerea autovehiculelor din categoriile si subcategoriile pentru care se solicita examinarea;
• sa faca dovada absolvirii, cel putin, a cursurilor primare.
Iata de ce acte aveti nevoie daca intentionati sa obtineti permisul auto:
Actele pentru obtinerea permisului de conducere se depun si la biroul de evidenta informatizata a persoanei pe raza caruia titularul isi are domiciliul. Pentru eliberarea unui nou permis de conducere :

Citeste intreg articolul »

Share

Noi formulare privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 60 din data de 25 ianuarie 2012 a  fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 53/2012 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (096) „Declaratie de mentiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA, in conditiile art. 152 alin. (7) din Codul fiscal in cazul persoanelor impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153“, precum si ale „Deciziei privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA, in conditiile art. 152 alin. (7) din Codul fiscal“.

Prin OUG nr. 125/2011 au fost aduse modificari Codului Fiscal, stabilindu-se ca, incepand cu 1 ianuarie 2012, persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, care in cursul unui an calendaristic nu depasesc plafonul de scutire de 35.000 euro pot solicita organelor fiscale scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA, intre 1 si 10 a fiecarei luni urmatoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabila.

Citeste intreg articolul »

Share

Dreptul statului membru – Italia

Izvoare de drept
În Italia, ca orice regim democratic modern, sistemul politic este bazat pe separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Izvoarele de drept din Italia sunt, de obicei, oferite de legislația care este pusă în aplicarea de executiv. Puterea judecătorească intervine atunci când legile sunt încălcate.

Tipuri de instrumente juridice – descriere

Izvoarele de drept din Italia sunt, în ordinea importanței:

  • Constituția
  • legile (codurile și alte legi parlamentare, legi regionale)
  • regulamentele
  • dreptul cutumiar

Un referendum poate fi un izvor de drept, dacă acesta abrogă (anulează) o lege anterioară.

Citeste intreg articolul »

Share