Ghidul infiintarii unei asociatii cu scop nepatrimonial

Prezentul articol doreste sa puna la dispozitia persoanelor interesate o serie de informatii cu privire la ceea ce reprezinta o asociatie cu scop nepatrimonial si, mai ales, care este rolul unui astfel de organism in cadrul societatii si a colectivitatii pe care acesta o deserveste.

Este foarte posibil ca in cadrul activitatilor cotidiene sa fi auzit vorbindu-se despre, sau fiind numai mentionate, denumirile de ”ONG-uri”, ”Asociatii nonprofit”, ”Organizatii neguvernamentale”, fara a aprofunda insa ceea ce reprezinta acestea in fapt si care este rolul, scopul si target-ul acestor organisme alaturi de care si, dupa caz, cu ajutorul carora, ne desfasuram activitatea.

Din punct de vedere juridic, in Romania, organizatiile neguvernamentale pot exista sub trei forme: asociatie, fundatie sau federatie (conform art. 35 din Ordonanta nr. 26/2000, doua sau mai multe asociatii sau fundatii se pot constitui intr-o federatie).

Practic, efectul exercitarii dreptului constitutional la libera asociere, raportat la obiectul acestui articol, este crearea uneia dintre cele trei forme ale conceptului intitulat succint “O.N.G.”, respectiv:

Citeste intreg articolul »

Share