Pentru a face rost de bani la buget, statul pune noi biruri asupra companiilor. Unul dintre acestea este plata anticipată a impozitului pe profit, fapt care, în viziunea experţilor, va înrăutăţi lucrurile în
economie.
Experţii în fiscalitate consideră că plata anticipată a impozitului pe profit, măsură aplicată tuturor companiilor, ar putea genera un nou val de falimente în economie. Potrivit acestora, statul va fi tentat să se folosească de banii firmelor decât să îi returneze la timp aşa cum se întâmplă în cazul rambursării de TVA. “Impozitul pe profit din plăţile anticipate nu va fi dat înapoi decât după un control fiscal. Acest control durează o perioadă nelimitată de timp în funcţie de ceea ce se urmăreşte, de a da banii sau nu”, a declarat la “The Money Show” Nicolae Done, partener KPMG.
Experţii fiscali spun că Executivul ar trebui să vină cu măsuri de stimulare a încasărilor la buget. Reducerea la 5% a impozitului pe dividende şi restituirea TVA la timp reprezintă stimuli pentru economie. “Cred că există foarte mulţi agenţi economici care au profituri nedistribuite. O reducere de 5% a impozitului pe dividende cu termen de aplicabilitate până la sfârşitul anului ar putea stimula agenţii economici să-şi distribuie dividende nedistribuite de ani de zile. Că au bani, că n-au bani, vor plăti impozitul pe dividende, deoarece în acest moment pot beneficia de această reducere. Dacă nu le distribuie, nu datorează impozitul”, spune Dan Monolescu, vicepreşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali.
Va recomandam:
- Cine datoreaza TVA pentru tranzactii imobiliare?
In materia tranzactiilor imobiliare, legislatia fiscala, din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata, a cunoscut o evolutie semnificativa in ceea ce priveste regimul taxarii acestor operatiuni... - Firmele pot deduce din nou TVA la achizitia de masini si cheltuieli pe carburant, dar limitat la 50%
Firmele vor avea din nou posibilitatea, incepand cu anul viitor, sa deduca sumele cheltuite pe carburant la masinile folosite in transportul de persoane, cu maximum noua locuri, si TVA aferenta achizi... - Bucuresti Business Days, eveniment pentru antreprenori si manageri
Evenimentul, organizat de ADESCO si Newfield Consulting, se va desfasura in zilele 29 si 30 noiembrie, in Bucuresti, si isi propune sa creeze o platforma de oportunitati si business networking pen... - Aspecte generale privind reglementarea contractului de furnizare in noul Cod civil
1. Cadrul-legal
În cuprinsul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, contractul de furnizare este cuprins în Carte... - Firmele vor depune online cererea de rambursare a TVA
Cererea de rambursare a TVA va fi depusa prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de Agentia Ntională de Administrare Fiscala, potrivit unui ordin emis recent de institutie.
Ordin...