Impozitul pe profitul reinvestit va fi eliminat, probabil, de la 1 iulie, a declarat ieri ministrul pentru IMM-uri, Costantin Niţă. Tot atunci va fi majorat şi capitalul CEC şi Eximbank. Aceste decizii vor fi incluse în cel de-al doilea plan de măsuri anti-criză la care guvernul lucrează în prezent.
Principalul obiectiv al noului plan anti-criză vizează susţinerea intreprinderilor mici şi mijlocii, a precizat ministrul Niţă care a spus că din cea de-a doua parte a anului ar urma să fie creat şi fondul de contragarantare a creditelor, special pentru IMM-uri.
Ministrul IMM-urilor a declarat, pe de altă parte, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) că privatizările, licitaţiile şi achiziţiile publice ar trebui făcute pe Bursă. Constantin Niţă a precizat că, în momentul de faţă, se lucrează la un proiect prin care se va sprijini activitatea IMM-urilor pe piaţa de capital.
Sursa: money.ro
Va recomandam:
- MFP: Impozitul pe veniturile microintreprinderilor ramane 3% si in 2010
Cota de impozitare pentru firmele care opteaza pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor va ramane de 3% si in anul 2010, sustine Ministerul Finantelor Publice.
Cuantumul cotei d... - Cand se estimeaza baza de impozitare. Clarificari noi in Codul de procedura fiscala
Organul fiscal are posibilitatea de estima baza de impunere, atunci cand nu poate determina situatia fiscala corecta a unui contribuabil. Prevederea exista si pana acum in Codul de procedura fiscala, ... - Aspecte generale privind reglementarea contractului de furnizare in noul Cod civil
1. Cadrul-legal
În cuprinsul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, contractul de furnizare este cuprins în Carte... - Anunţul de vânzare sau închiriere a unei case va include obligatoriu date din certificatul energetic
Constructorii de clădiri noi vor fi obligaţi, de anul viitor, pentru a obţine autorizaţia de construire, să realizeze şi un studiu privind sistemele alternative de încălzire, iar certificatul energeti... - De ce acte ai nevoie pentru a incheia un contract de vanzare-cumparare pentru o casa, un apartament sau un teren?
Avand in vedere avalansa informatiilor cu privire la tranzactiile imobiliare realizate in Romania ultimilor ani, un aspect neclar in legatura cu incheierea unui contract de vanzare-cumparare ce are ...